Pollo alla parmigiana este o reteta simpla ce consta intr-un snitel de pui cu rosii si parmezan. Desi preparatul are un nume italienesc, se pare ca este, de fapt, inspirat dintr-o reteta foarte populara in Statele Unite ale Americii, „chicken parmigiana”, respectiv pui cu parmezan. Cel mai probabil, reteta de pui parmigiana a fost inspirata la randul ei de „parmigiana di melanzane”, un preparat in care puiul este inlocuit de felii de vinete prajite. Indiferent de unde vine reteta, pollo alla parmigiana este un preparat apetisant la cuptor, pe care il poti servi in familie.
Iata mai jos cateva retete rapide si savuroase de pollo alla parmigiana.
Pui parmigiana
Pui parmigiana este un fel de mancare potrivit pentru a fi servit la mese informale, precum o cina alaturi de prieteni. Pui parmigiana poate sa fie preparat din timp, pastrat la frigider si gatit la cuptor cu o jumatate de ora inainte de a te aseza la masa.
Ingrediente:
- 2 piepti de pui taiati in jumatate pe orizontala
- 100 g parmezan ras
- 200 g pesmet
- 100 g faina
- 1 ou
- 250 ml sos de rosii
- 350 g mozzarella rasa
- 3 linguri ulei (pentru prajit)
- sare
- piper
- busuioc proaspat
Mod de preparare: Preincalzeste cuptorul la 200°C. Pudreaza carnea cu sare si piper. Pregateste trei farfurii adanci, una cu oul batut, una cu faina si una cu parmezanul amestecat cu pesmet. Da carnea, pe rand, prin faina, ou si pesmet. Intr-o tigaie, incalzeste uleiul la foc mediu si rumeneste carnea timp de 2-3 minute pe fiecare parte. Transfera carnea intr-o tava captusita cu hartie de copt, acopera cu sosul de rosii si mozzarella si da la cuptor timp de 5 minute. Serveste pui parmigiana fierbinte, decorat cu frunze de busuioc.
👉 Descopera gama de aragaze Beko dotate cu functii inteligente si alege modelul care ti se potriveste cel mai bine pentru a pregati cele mai gustoase preparate, precum pollo alla parmigiana.
Pollo parmigiano reteta simpla
Aceasta reteta de pollo parmigiano se prepara foarte rapid, din ingrediente relativ putine. Carnea va avea o textura crocanta si moale in acelasi timp. Serveste pollo parmigiano reteta simpla alaturi de o salata verde asezonata cu zeama de lamaie si de o portie de paste simple, aburinde.
Ingrediente:
- 2 piepti de pui dezosati, fara piele
- ½ cana pesmet
- ½ cana parmezan proaspat ras
- 1 ou batut usor
- 1 nuca de unt
- 4 linguri ulei
- 100 g mozzarella
- 100 ml sos de rosii
- 1 lingurita mustar de Dijon (optional)
- putin cimbru uscat (optional)
Mod de preparare: Preincalzeste cuptorul la 200°C. Intr-o farfurie, amesteca pesmetul cu parmezanul. Intr-o alta farfurie, bate oul. Pune pieptii de pui intre doua bucati de folie alimentara si bate-i cu un ciocan de snitel pentru a-i aplatiza. Optional, unge pieptii de pui cu mustar si pudreaza-i cu putin cimbru uscat. Da carnea prin oul batut, apoi prin amestecul de pesmet si parmezan. Intr-o tigaie asezata pe plita, topeste untul si adauga uleiul. Prajeste carnea pe fiecare parte. Transfera carnea intr-un vas de cuptor in care ai pus ulei si da la cuptor pentru 25 de minute. Scoate vasul, adauga sosul de rosii si branza pe fiecare bucata de carne. Da vasul la cuptor timp de 5 minute, pana cand branza se topeste si devine aurie. Serveste pollo parmigiano fierbinte.
Pui cu parmezan
Aceasta reteta de pui cu parmezan poate fi pregatita impreuna cu copiii, exceptand etapa in care se pun snitelele la prajit. Cu siguranta se vor amuza, iar mancarea li se va parea mai delicioasa, pentru ca au ajutat la prepararea ei.
Ingrediente:
- 500 g piept de pui (circa doua bucati mari)
- 125 ml sos de rosii
- 1 catel de usturoi
- 125 g mozzarella
- 125 g parmezan ras
- 100 g pesmet
- 2 linguri faina
- 2 oua
- 2 linguri unt
- 3 linguri ulei
- 250 ml lapte
- busuioc proaspat (optional)
- 400 g paste fierte al dente
Mod de preparare: Preincalzeste cuptorul la 200°C. Pune sosul de rosii intr-o tava dreptunghiulara pentru gratinat. Curata si toaca usturoiul si adauga-l peste sos. Pregateste trei boluri, in care vei pune ouale batute, parmezanul amestecat cu pesmet si faina. Taie pieptul de pui in jumatate pe orizontala, pentru a obtine patru bucati. Trece carnea prin faina, ou si pesmetul cu parmezan. Topeste untul impreuna cu uleiul intr-o tigaie mare antiaderenta. Adauga carnea si prajeste-o 2-3 minute pe fiecare parte. Transfera carnea in vasul de gratinat, peste sosul de rosii. Acopera cu mozzarella rasa si coace timp de 15 minute. Serveste carnea, presarata cu busuioc, pe un pat de paste fierte.
👉 Dupa ce ai terminat de gatit alaturi de copii, pune vasele in masina de spalat si relaxeaza-te alaturi de ei. Descopera cum sa folosesti corect functiile pentru masina de spalat vase Beko:
Retete italiene cu piept de pui – Sendvis cu snitel de pui cu rosii si parmezan
Daca esti in cautarea unei retete italiene cu piept de pui, care este savuroasa si rapid de pregatit, atunci cea prezentata mai jos va fi sigur pe gustul tau. Acest sendvis cu snitel de pui cu rosii si parmezan poate fi servit la o cina in familie, dar poate fi pregatit si pentru pranzul la birou ori, de ce nu, pentru o petrecere.
Ingrediente:
- 750 g piept de pui
- 2 cani pesmet
- 1 cana parmezan proaspat ras
- 2 oua
- 1 cana faina
- sare (dupa gust)
- piper (dupa gust)
- ulei vegetal (pentru prajit)
- 500 g branza provolone sau mozzarella (feliata)
- 2 paini tip bagheta
- 250 ml sos de rosii
- frunze de busuioc verde
- legume murate – castraveti, ardei iute (optional)
Mod de preparare: Preincalzeste cuptorul la 200°C. Pregateste trei boluri, unul in care amesteci pesmetul si parmezanul, al doilea, cu ouale batute, al treilea, cu faina. Bate usor bucatile de piept de pui cu ciocanul de snitel, apoi pudreaza-le cu sare si piper. Da fiecare bucata de carne, pe rand, prin faina, ou si parmezan. Intr-o tigaie mare, la foc mediu, pune uleiul, iar, cand este incins, adauga carnea si rumeneste-o timp de 1-2 minute pe fiecare parte. Scoate carnea pe o farfurie pe care ai pus prosoape de hartie, pentru a absorbi uleiul in exces. Portioneaza bagheta in bucati de aproximativ 15 cm lungime, pe care apoi le tai in jumatate pe orizontala. Intr-o cratita, incalzeste sosul de rosii. Intr-o tava captusita cu hartie de copt pune bucatile de carne, acopera-le cu felii de branza si sosul de rosii. Lasa la cuptor 5 minute, pentru a se topi branza. Asambleaza sendvisul punand carnea astfel pregatita intre doua jumatati de paine si decoreaza cu busuioc si muraturi.
Pollo alla parmigiana (snitel de pui cu rosii si parmezan) – cateva sfaturi pentru preparare
Reteta de pollo alla parmigiana nu este foarte complicata, dar, cu ajutorul catorva trucuri, vei transforma acest snitel de pui cu rosii si parmezan intr-un preparat divin:
- taie pieptul de pui in doua pe orizontala. Bucatile de carne vor fi mai subtiri si se vor gati mai repede si uniform.
- bate carnea usor, dupa ce ai pus-o intre doua bucati de folie alimentara. In lipsa unui ciocan de snitele, poti folosi orice obiect mai greu, de exemplu, un facalet.
- stropeste snitelele cu putin ulei inainte de a le da la cuptor. Crusta de parmezan va deveni si mai crocanta.
- sosul de rosii pe care il pui peste carne se incalzeste usor pe aragaz in prealabil, din acelasi motiv, pentru mentinerea texturii crocante a crustei de pesmet.
- foloseste o branza care se topeste rapid la cuptor, felii de mozzarella sau bocconcini, pentru o nota clasica, ori provolone.
- in mod traditional, pollo parmigiana este servit pe un pat de paste, de aceea ia in considerare sa ai disponibila o cantitate mai mare de sos de rosii.
Un preparat delicios si simplu, pui parmigiana este o alternativa excelenta la clasicul snitel si, cu siguranta, il vei include rapid printre retetele pentru mesele servite alaturi de cei dragi.
Sursa foto: Shutterstock
< Gutui umplute cu crema de nuci
Retete simple si rapide de paste bolognese >